Sau, mai simplu, pasta de avocado. E un pate, o crema tartinabila, cu proprietati revigorante asupra organismului, cu un gust foarte, foarte bun. Secretul unui guacamole reusit este ca fructul de avocado folosit, sa fie bine copt (la palpare sa nu fie tare, caci e crud, dar nici foarte moale, caci e trecut; sa semene la consistenta cu un kiwi copt), iar nucile de caju sa fie lasate la hidratat (puse intr-un vas cu apa) circa 8h. ;)
Merita incercat! :)
Ingrediente:
1 avocado
1/2 lamaie (zeama de lamaie)
50 gr caju
1 lg ulei de masline
2 catei usturoi
3-4 fire de patrunjel (optional)
sare, piper
Mod de preparare:
Punem intr-un blender fructul de avocado curatat, nucile de caju (hidratate in prealabil minim 2-3h), usturoiul si patrunjelul si le mixam pana la omogenizare. Pentru a "impulsiona" procesul de tocare, daca e cazul, adaugam putina apa, ca sa usuram "munca" blenderului.
Adaugam uleiul si zeama de lamaie si mai amestecam cateva secunde. Se asezoneaza cu sare si piper dupa gust.
Dupa preferinte, mai puteti adauga (optional) in aceasta pasta si o rosie taiata cubulete.
Se poate servi cu lipie, paine, bruschete, sau..."cartoane" (le spun asa pentru ca arata exact ca niste cartoane, dar sunt, de fapt, niste rondele din: tarate, faina, apa si sare dietetica, pe care le gasiti in comert sub numele de Digesta - cei din zona Iasului ar trebui sa stie la ce ma refer).
Pofta buna! :)
Beneficii:
Despre antioxidantii, vitaminele si grasimile bune continute de avocado am mai scris in repetate randuri. Merita sa mai adaug doar cateva consideratii si aprecieri la adresa lui: "fruct de viata lunga" (are proprietati antiimbatranire, cu efecte si asupra longevitatii) si "fructul tineretii" (uleiul de avocado fiind puternic hidratant, emoilent, antirid, cicatrizant si antibacterian).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu